Capitolul 21: Managerul toxic.
[corner-ad id=2]Managerul toxic este acel “sef” care pune o presiune nejustificata pe oamenii lui in incercarea disperata de a atinge niste obiective. Managerul toxic isi va folosi puterea pe care i-o confera functia pentru a-si ameninta colegii si subalternii, pentru a-i forta sa faca lucrurile acum si nu peste o ora sau peste o zi, pentru a-i pune sa aduca contracte semnate atunci cand clientul nu este pregatit sa le semneze, sa inregistreze venituri atunci cand nu pot fi legal inregistrate si in general cel care cere sa fie executate actiuni care nu pot fi executate.
Absolut in toate corporatiile este blamat si este strict interzis sa fie facute presiuni sexuale asupra subalternilor, pedepsele fiind cele mai aspre ba chiar aproape in toate cazurile ducind catre concedierea managerului. Nu ai voie sa te folosesti de puterea ierarhica pentru a convinge o subalterna sau un subaltern sa faca sex cu tine. In schimb este incurajat tacit, uneori chiar proslavit cel care face alt fel de presiuni asupra colegilor si subalternilor, managerul toxic. Managerul toxic este apreciat si promovat, am vazut asta in toate corporatiile prin care am trecut: Compaq, HP, Ness dar mai ales in IBM. Oarecum am mai atins acest subiect in capitolele anterioare, in special in capitolul 7 unde am descris un proces fundamental corporatist: trecerea de la previziune (forecast) la promisiune (commitment). Procesele sunt construite de oameni. Procesul de trecere dela „forecast” la „commitment” a fost construit de managerul toxic.
Nu o sa o fac pe mironositza. Si eu am avut momente cand am fost toxic. Dar au fost putine, foarte putine. Cred ca nu exista manageri care sa nu foloseasca cateodata metode toxice. Dar aici vreau sa ma refer la cei care fac acest lucru natural, cu bucurie, cu mandria ca sunt eficienti sau cu disperare pentru a-si prelungi agonia in functia in care de fapt nu trebuiau sa ajunga niciodata. Aici vreau sa vorbesc de acei manageri care isi concediaza subalternii cu nonsalanta pentru ca nu au atins obiective imposibil de atins sau fac in asa fel incat oamenii pleaca mancand pamantul pentru a scapa de presiunea care nu-i mai lasa sa doarma noaptea.
De ce intalnim managerul toxic peste tot? Pentru ca este ca un virus. Ca o boala. Corporatiile sunt structuri foarte ierarhizate si daca managerul de deasupra este toxic, atunci ii va molipsi si pe managerii de sub el, care la randul lor vor da virusul mai departe, construindu-se o intreaga structura bolnava. Am vazut cel mai bine acest lucru in IBM, mai ales din primavara anului 2012 pina spre sfarsitul anului. Presiunea pe cifre imposibil de realizat a fost atat de mare incat din martie si pina in septembrie s-a dezintegrat boardul IBM Romania, fiind dati afara sau plecand de disperare multi oameni valorosi dintre care as vrea sa-i amintesc doar pe Gabi Ciucu, Cristi Serban si Mihai Galbura.
Cum se vindeca un manager toxic? Nu se vindeca ….dar dispare. Boala este mortala. N-am vazut niciun manager toxic care sa se dezintoxice. Trebuie sa ai taria si rabdarea sa rezisti pina la disparitia lui. Pentru ca va dispare. E adevarat ca lasa in urma lui un pamant otravit, multe victime care au fost concediate sau au fugit mancand pamantul, o atmosfera ireala, sumbra. Dar nu poate supravietui nici el pentru ca „productia” este fundamental afectata. „Productia” este generata de oameni si concedierea oamenilor nu poate creste „productia” niciodata, inlocuirea oamenilor si redistribuirea responsabilitatilor catre oameni care asista zilnic la scene si traiesc zilnic intr-un mediu de infern nu poate mari randamentul. E logic dar tocmai asta este problema managerului toxic. El nu mai poate avea un comportament logic. El devine visceral, patimas, lipsit de autocontrol.
Stiu ca este extrem de complicat dar eu as apela la psihologi versati cand trebuie sa angajez manageri in functii inalte. Si le-as cere sa identifice comportamentul potential toxic al candidatilor la pozitii din varful ierarhiei. Pentru ca un manager toxic nu va putea livra rezultate superioare folosindu-se de subalternii lui. Niciodata.
Managerul toxic doar arunca rahatul in capul celui de linga el sau de sub el atunci cand simte ca Presedintele toxic i-a plasat ceva urat mirositor in cap. Managerului toxic ii lipseste intotdeauna empatia. El nu se va pune niciodata in pantofii subalternului lui. Managerul toxic va avea intotdeauna un spirit de conservare exagerat fiind gata sa-si sacrifice oamenii pentru a se salva. El nu va da dovada niciodata de spirit de sacrificiu pentru a-si proteja oamenii ci va fi primul care se va pune la adapost. El va da intotdeauna vina pe oamenii lui si nu-si va recunoaste niciodata propriile greseli. “Un leader nu-si va sacrifica niciodata oamenii lui pentru cifre” spunea Simon Sinek. Ei bine, managerul toxic ii va sacrifica. Si o va face fara remuscari.
Managerul toxic nu-si va asuma esecul niciodata si nu-si va da demisia decat cand va fii fortat de altcineva mai puternic. Onoarea nu va exista pentru el sau va fi un lucru depasit istoric. Managerul toxic nu-si va apara oamenii si echipa lui in fata Presedintelui toxic ci va spune ca el le-a spus ce sa faca dar ei sunt niste incompetenti si lenesi. Un manager toxic nu va filtra ce-i vine de la structurile ierarhice superioare. Am vorbit pe larg despre acest lucru intr-un capitol separat, capitolul 6 care are chiar acest titlu: Filtrul.
Mai interesant mi se pare faptul ca nu intotdeauna este urat managerul toxic. Uneori este iubit si apreciat intr-un mod sacru, adesea bizar si chiar patologic. Se stie ca s-a plans la moartea lui Stalin, care a facut cam la fel de multe victime ca Hitler, daca nu chiar mai multe dar este stiut ca a facut mult mai multe din randul populatiei proprii, ucigandu-si proprii generali si conducatori ai armatei. Toata lumea stia ca Stalin a fost o bruta, un criminal. Si cu toate acestea unii au plans cand au auzit de moartea lui. Ceva similar se intampla in unele cazuri si cu managerul toxic. Este iubit, apreciat si unii plang cand afla ca a fost mazilit. Am vazut acest lucru cu ochii mei. Si nu numai o singura data. Pina si eu tin la ei in felul meu. Pentru ca le protejez identitatea in aceste amintiri asternute pe hartie.
Si in plus cine sunt eu ca sa pot sa-i judec pe altii?
Wow! Acum am terminat de citit (in aproximativ o saptamana) toate articolele. Ma simt mult mai informata decat acum o saptamana si mai capabila sa navighez lumea corporatiilor.
Astept cu nerabdare un capitol nou!
Anca, iti multumesc mult pentru feedback. Doar ca legat de asteptarea ta pot sa-ti spun ca NU voi mai publica noi capitole pe acest blog. Imi pare rau ca te dezamagesc, imi place acest experiment, este colosal si imi doream mult sa-l pot continua. Doar ca pur si simplu nu se poate.
In schimb am lansat un proiect nou. Un mini-curs. Subiectul este: “Cum sa pleci din corporatii cu bani, cu stima de sine si cu relatii nealterate.”
Poti sa dai click aici pentru a afla mai multe informatii.
Click aici: https://bogdanalexpopescu.ro/
Buna Bogdan si multumesc pentru acest articol! In prezent, tot in IBM m-am lovit si eu de acest tip de manager toxic care conduce sediul! Omul isi promoveaza doar alti oameni la fel de toxici ca si el. Ce e de facut altceva decat sa ii facem putina reclama omului? Doar nu o sa lasam lucrurile asa! Exceptand schimbarea firmelor, ce sugerezi ca si solutie? (Am vrut sa postez linkul pe Facebook, dar e raportat ca “not secure” si nu il pot trimite mai departe.
Nu pot spune ca ai prea multe optiuni. Sfatul meu, dupa atatia ani in corporatii dar si dupa 4 ani de antreprenoriat de tip “roller coaster” este sa rezisti cat poti si apoi sa iesi cand decizi tu, nu corporatia. Este un film dur cu titlul “Margin Call”, uite-te la el si poate te mai inspiri de acolo.
Interesanta ar fi reactia unui manager non-toxic fata de un manager toxic!
Daca ii asculti, amandoi “canta” aceasi partitura infipta adanc in cap de cursurile corporatiste…
felicitari ,da foarte adevarat !
Ha! Ma bucur ca ma citesti, Mircea.
Draga Bogdane,subiectul deschis de tine este foarte foarte adevarat. Din pacate nu toti, iar cei mai tineri care incearca sa ajunga manageri, chiar si toxici, impartasesc aceasta marturisire a ta.
Legat de toxicitate, aceasta nu este apanajul corporatiei. Tine de vintre, de telurul vitirol-ic si nici macar de educatie. Țărâna facută manual e la baza oricarui toxic. Nu trebuie self esteem. Doar sulf si foc.
Revenind la randurile tale triste (in care eu detectez parcă regretul “That Blue pill was better, why did I choose the red one? si ceva de genul Of mai Corporatie de ce nu m-ai lasat sa fac lucrurile si mai bune decat le-am facut? Daca as veni inapoi mai intelept si mai barbat ar fi OK?”) cum este proprietarul unei corporații ? Cine pune presiune pe cifre ? … Toate corporatiile in care ai lucrat sunt listate pe NYSE. Cine tot vrea profit din ce in ce mai mare ? Cum l-ai perceput pe Jack Welch ?Marissa Mayer e mai OK ? Bulshitul in care a ajuns Yahoo e din cauza personalitatii ei iubitoare, adica si-a iubit angajatii? Steve Jobs a fost si el vre-un IIsus ? Cum e angajatorul care nu mai poate de experienta ta, de iubirea ta, de tehnicile de motivare, de vartsa ta si la 45 de ani schimba sangele ca nu mai esti performant ca asa ii zic lui studiile unor alti toxici ???? Respectiv companii de HR super specializate in profilarea, motivarea, bullshitarea angajatilor, et, etc… Stii exact despre ce vorbesc. Companii care au discutat in prelabil cu Boardul pentru a face “restructurarea personalului”?
Chestiile sexuale chiar nu le-am inteles. Pe bune. In schimb am fost contemporan si nu o data cu ascensiunea domnisoarei supersexoasa de la Comunicare sau Marketing sub 3 CEO-i…Facea parte dintre asset-urile functiei pe Olimpian ocupător de folotiu de CEO în Romania. Nu ținea de toxicitatea șefului. Se preda cu PV.
In fine, decat mult si fara rost, mai bine un CEO faimos… chiar si toxic.
Ai atins multe lucruri, unele chiar in plan filozofic sau al directiei in care merge omenirea …dar din toate aleg sa spun ca NU ai detectat corect regretul.
Mi-a placut. Este prima pe care am citit-o. Am sa mai citesc. Le am salvate pe aici. Totusi mi-ar fi placut sa argumentezi si sa dezvolti mai mult ideea ca un manager toxic nu da rezultate sau pana la urma nu da rezultate. Se stie ca multi considera ca desi Stalin si-a omorat oamenii lui, per total el ar fi fost benefic pentru Rusia si viitorul ei. Rusia a devenit in timpul lui si dupa el una din cele doua puteri ale planetei.
Daniel, ce bine imi pare ca faci comentarii la mine pe blog.
Am vazut si in corporatii ca un manager toxic sa imbunatateasca rezultatele si sa dea un trend pozitiv. Dar numai pe termen foarte scurt si cu mult sange lasat in urma. Dar nu am vazut nimic sustenabil pe termen lung. Iar in ceea ce-l priveste pe Stalin eu nu pot asocia comportamentul lui vicios si brutal cu ascensiunea Rusiei ca o supraputere. Ba din contra, cred ca Stalin a franat ceea ce ar fi putut deveni Rusia in contextul celui de-al doilea razboi mondial. Conducerea prin teroare ar fi fost un model urmat si de alti leaderi daca ar fi fost considerat de succes. Dar nu a fost asa.
Odata cu degradarea eticii de business (oare ce inseamna asta in RO?), printre elementele de “toxicitate” as mai adauga si fortarea sefului de a da mita printr-un subaltern.
Minunat Bogdan ! Poate nu ar fi rau sa punctezi si alte motive ”toxice” ce nu tin de competenta, pentru care oamenii sunt dati afara fara nici o explicatie din marile corporatii , fiind dinpacate criterii generalizate la nivel de corporatii internationale.
Da, imi aduc bine aminte. Sper ca nu mi-ai pus gand rau si vrei sa ma inhate baietii cu ochi albastri?
Dar ce zici de categoria “lipitori”?! Ai intalnit-o?
Spune mai multe. Dezvolta!
Super, Bogdan. 🙂
….astia sunt cei ce saboteaza proiectele si sa fim seriosi la partea asta cu sex nu se ia nici o masura, se adopta tehnica batistei pe tambal in rest foarte real ce ai scris !
Misto
Felicitari Bogdan! Inca un capitol, pe cat de valoros si util, pe atat de adevarat si plin de substanta! Felicitari!