Capitolul 20: De la una la alta…sau de la Vendori la Centre

[corner-ad id=2]Sunt doua feluri complet diferite de corporatii IT in Romania. Felul 1 este corporatia Vanzatoare. Obiectivul ei este sa vanda produse si servicii IT in piata locala, adica in Romania. Asta este corporatia pe care o vedeti la televizor in cazul Microsoft, asta este corporatia in care am lucrat eu in Compaq, HP, Ness si IBM. Bineinteles HP Romania vindea produse si servicii HP, IBM vindea produse si servicii IBM. Fiecare cu portofoliul lui si in competitie cu portofolilul celuilalt. Prin anii 2000 toate corporatiile IT erau din Felul 1: Vanzatori. Asta este si motivul pentru care erau numiti Vendori de catre integratorii IT locali, firmele private locale, in fapt partenerii corporatiilor din Felul 1. Si inca isi pastreaza acest nume, inca sunt numiti: Vendori.

Prin anii 2002-2003 au aparut corporatiile IT din Felul 2. Obiectivul lor este diferit. Ele trebuie sa gaseasca cati mai multi angajati destepti si ieftini care sa execute diferite sarcini. Nu trebuie sa vanda ca cele din Felul 1. Vanzarea se face in alta parte, in afara Romaniei. Trebuie sa execute. Uneori sunt sarcini care necesita un nivel ridicat de performanta: sunt dezvoltatori software, testeri, uneori in zone de nisa….Dar sunt si sarcini cu nivel mai scazut, se face mult “call center” (cel care iti raspunde cand suni ca nu-ti merge telefonul sau nu vezi programul la TV), help desk, customer support, …Si se fac si sarcini care aparent nu prea au legatura cu IT-ul. De exemplu urmarirea facturilor, colectarea banilor pentru diferiti clienti, traducerea siturilor Web. Astea intra in categoria BPO care vine de la Business Process Outsourcing.

Toate corporatiile cu nume: IBM, HP, Microsoft, Oracle, ….au deschis astfel de Centre dupa anul 2003. Pentru ca aceste corporatii din Felul 2, in lumea noastra se numesc Centre sau Huburi. Ele tin angajati mii si zeci de mii de tineri si fac ca IT-ul sa reprezinte o felie importanta din PIB (Produsul Intern Brut) al Romaniei. Pentru ele, pentru aceste Centre, au fost gandite acele facilitati fiscale ale programatorilor care platesc impozite reduse. Chiar daca au beneficiat de aceste facilitati si persoane aflate in departamentele tehnice ale corporatiilor din Felul 1. Ele, Centrele, trebuiau sa se dezvolte si sa reprezinte un stindard pentru Romania.

Iar in jurul acestor Centre s-au coagulat zeci de firme locale care alimenteaza Centrele cu oameni. Pentru ca aceste Centre au nevoie de foarte multi specialisti IT, juniori sau seniori, au nevoie de foarte multi vorbitori de limbi straine, uneori exotice pentru call center si help desk.
Si Centrele pentru ca sunt Corporatii puternice trebuie sa poata gasi omul potrivit azi, exact cand are nevoie de el iar apoi trebuie sa il poata da afara exact peste 6 luni cand si-a terminat sarcina de executat. Dar o corporatie nu poate sa se impiedice de o lege a muncii care nu vede cu ochi buni un astfel de comportament. Si atunci prefera sa semneze un contract cu o firma locala care preia ce nu-i convine corporatiei: un contract de munca pe perioada nedeterminata si vedem noi ce facem daca Centrul nu mai are nevoie de omul respectiv dupa 6 luni. Iar intre Centru si compania locala se semneza un contract de prestari servicii cu rate orare sau zilnice clare si mici. Asta este motivul ca cei mai multi tineri IT-isti spun ca lucreaza la IBM sau la Oracle dar de fapt contractul lor de munca este semnat cu firma locala X a lui Gheorghe.

Prin anii 2000 cei care conduceau corporatiile din Felul 1, Vendorii, erau persoane foarte puternice si foarte vizibile in piata de IT si in general in societate. Ei erau adevarati Directori Generali si se bucurau de recunoastere. Silviu Hotaran, Mihai Pascadi, Radu Enache, Vladimir Aninoiu, Stefan Cojanu erau nume cu greutate. Si greutatea lor era datorata proiectelor IT pe care le lasau in urma lor in Romania, o tara care se dezvolta in ritm accelerat. Si se mai datora echipelor pe care le coagulasera in jurul lor. Echipe mici dar alese cu grija si formate din oameni de calitate.

Dar odata cu aparitia corporatiilor din Felul 2, Centrele, importanta Directorilor Generali s-a diminuat. Cum sa mai fie important un GM (General Manager) care avea in subordine 50 – 100 de oameni cand in Centru se angajau 1000 de oameni intr-un an? IT-ul romanesc trecea de la una la alta pe nesimtite. Cladiri mari de sticla in care sa incapa cat mai multe birouri, totul „open space” adica o mare de oameni si birouri pe un etaj despartite intre ele de un carton inalt de 40 de centimetri dar unde toti respira acelasi aer. IT-ul de masa cu mii de angajati prelua trendul si ducea steagul. Acest IT format din Centre este peisajul pe care il admiram azi. Sa nu ma intelegeti gresit. Nu au disparut nici Vendorii, ei au ramas la locul lor. Doar importanta lor s-a micsorat mai ales in comparatie cu suprapopulatele Centre.

Cand Bucurestiul nu a mai facut fata cererii de proaspeti absolventi s-au infiintat Centre in Cluj, Timisoara si Iasi. In esenta s-au infiintat Centre acolo unde invatamantul universitar a putut alimenta Centrele cu studenti si apoi cu absolventi.
Cand s-a infintat primul Centru al HP-ului eram prin anul 2003, imediat dupa fuziune, nici nu ne mutasem in cladirea din Europa House din Piata Victoriei. M-a sunat seful meu regional de atunci, Martin Kucera si m-a rugat sa pregatesc o prezentare pentru o persoana care urma sa vina in Romania. Atunci nu am inteles importanta momentului. Prezentarea mea trebuia sa cuprinda date care nu mai fusesera folosite pina atunci in business-ul Compaq sau HP si care mi-au ramas in minte. Trebuia sa includ in prezentare numarul de absolventi de Politehnica si ASE pe an si specializarile lor, date demografice, statistici despre somaj si mai ales un lucru pe care nu l-am rezolvat atunci pentru ca nu am stiut de unde sa culeg informatia: numarul de cunoscatori de limbi straine exotice gen norvegiana, suedeza, daneza, finlandeza,…
Intalnirea a fost agreabila si in final omul m-a intrebat daca as vrea sa ma ocup de managementul unui centru de operatiuni al HP-ului ce urma sa se deschida la Bucuresti. Nu cred ca stia nici el prea multe detalii despre ce urma sa se intample. Eu nu am vazut potentialul Centrului atunci asa ca nu am dat un raspuns pozitiv. Prezentarea mea nu l-a ajutat prea mult pentru ca el deja stia, despre Romania si despre Bucuresti, mai multe detalii decat putusem eu colecta in timpul scurt pe care l-am avut la dispozitie. Asa s-a infiintat ceea ce mai tarziu s-a numit GEBOC. Nu stiu exact de la ce vine acronimul GEBOC dar banuiesc ca ultimele litere vin de la Business Operations Center. Inceputul a fost timid cu o mica echipa condusa de un coleg de-al meu venit dinspre HP, Ionica Poclitaru si care livra servicii de suport tehnic. Apoi a urmat o nebunie in care s-au angajat peste noapte tot felul de personaje neobisnuite in peisajul HP de atunci: balerine, barmani dar care stiau sa vorbeasca limbi straine exotice pentru ca lucrasera in strainatate. Au venit din strainatate si s-au relocat in Romania manageri ciudati cum a fost Konie.
Nu ne vedeam unii cu altii. Nu lucram in aceiasi cladire. Noi, cei de la Vendor, ne mutasem in cladirea Orange din Piata Victoriei, binecunoscuta sub numele Europa House. GEBOC-ul avea o cladire in Pipera. Doar ce mai aflam de la Ionica Poclitaru sau de la alti colegi care intre timp migrasera de la Vendor la Hub, cum il numeam pe atunci. Stiam ca in GEBOC salariile sunt mici, oamenii sunt dispusi sa plece pentru 50 Euro in plus, ca nu se dau masini de serviciu si ca nu primesc decat apa fata de noi care ne rasfatam cu Coca-Cola, cafea si alte bauturi platite de corporatie. Urmau sa dispara si de la Vendori cat de curand, nu-i bai. Si Vendorul HP a renuntat la sediul din Piata Victoriei si s-a mutat in acelasi sediu din Pipera impreuna cu GEBOC-ul HP la inceputul anului 2010.

Cand am venit in IBM, in martie 2012, am aflat cu oarecare surprindere ca am in subordine si un Centru. Desi eu lucram la Vendor, toate liniile de management erau spre Vendor si eram masurat practic in functie de Vanzarile de servicii ce le faceam pe teritoriul Romaniei ca orice Vendor, ei totusi, aveam si un Centru in subordine. Ciudat nu? Mai tarziu am inteles mecanismul. Centrul asta se numea GPSG si venea de la Procurement and Services Group. In realitate nu eu conduceam Centrul GPSG ci Managerul GPSG care la acea data era Cristinel Bulearca. Dar Cristinel imi era subordonat. Eu ii faceam Performance Review, daca e sa ne intoarcem la capitolul trecut despre performanta.
Ei Centrul asta era important daca socotesc succesul departamentului meu GTS (Global Technology Services). De ce? Pentru ca profitul Centrului GPSG se translata la profitul meu GTS gobal. Si cum profitul GTS care chiar era in controlul meu, respectiv liniile de integrare (ITS), Data Center si Customer Support treceau prin criza si prin descresterile anilor de dupa 2008, atunci Centrul GPSG venea si compensa si aducea profitabilitatea intr-o zona acceptabila. Interesant nu? Asta este numai un punct, numai partea de profitabilitate care era sustinuta de Centru, dar mai erau si alte lucruri care ajutau eforturile Vendorului in special de a intra in proiecte complexe pe teritoriul Romaniei. Ganditi-va ca in GPSG lucrau sute de oameni si gaseai toate profilele posibile, toate CV-urile posibile, toate certificarile si expertizele.

Acum din cate am auzit toate Centrele sunt complet independente, cel putin la IBM, HP si Microsoft sunt sigur, dar cred ca peste tot centrele sunt acum dezlipite complet si lucreaza autonom de Vendori. Doar brandul cu numele din spate mai aduce aminte ca undeva este un proprietar comun. Si sediul comun si muncitoresc din Pipera in cazul HP-ului.

Spre urmatorul capitol ⇒

10 comments