Capitolul 5: Toata firma la Paris
[corner-ad id=2]Nu foarte des se intampla intr-o corporatie ce s-a petrecut in Compaq Romania. Chiar nu am mai auzit deloc sa se fi repetat in alta multinationala ce s-a intamplat in decembrie 2000, cand am incuiat firma si am plecat toti la Paris.
Atat anul 1999 cat si anul 2000 au fost ani gloriosi. Rezultatele livrate de Compaq Romania fusesera mult peste asteptari. Adica peste asteptarile managerilor nostri regionali si peste estimarile pe care le faceau studiile de piata. Desigur aici sunt multe de spus. Atunci eram convinsi ca efortul echipei, inteligenta si competenta noastra si deciziile manageriale erau factorii care ne-au dus la acest succes. Acum daca ma uit in urma si rememorez eforturile din anii de dupa 2008 pina azi, inteligenta si competenta cam ale acelorasi oameni si deciziile manageriale de dupa 2008, ajung la concluzia ca de fapt contextul economic al Romaniei la aceea data a fost factorul cel mai important de succes. Fara insa sa exclud ceilalti factori. Dar nu vreau sa insist deloc pe acest subiect.
Cert este ca in 1999 si 2000 si chiar si in anii ce au urmat pina la gigantica fuziune dintre Compaq si HP, managerii nostri regionali se uitau la noi cu multa admiratie, chiar daca nu era deloc in firea lor sa ne spuna acest lucru foarte des. Asa ca Mihai si Calin i-au convins, nu chiar fara efort, ce-i drept, sa ne aprobe bugetul pentru un teambuilding la Paris gen recompensa (incentive, in termeni corporatisti).
Pentru cei ce nu sunt familiari cu termenul de teambuilding am sa zic ca acesta este un eveniment de obicei organizat in afara sediului firmei pentru 1-3 zile si in care un grup de angajati, uneori toti angajatii, mai ales atunci cand firma este mica, se duc si participa la activitati menite sa intareasca spiritul de echipa si colaborarea. Activitatile sunt mai mult outdoor (in aer liber) si poti alege sa joci paintball sau te dai cu tiroliana sau faci trasee cu ATV-uri si multe altele. Dar sunt combinate cu activitati indoor gen bowling, dans si intotdeauna cu mese festive. Exista si un banc simpatic care explica termenul de teambuilding: Ce este o masa festiva unde toata lumea se gandeste la mancare ? Este un parastas dupa o inmormantare; Ce este o masa festiva unde doi se gandesc la sex si restul la mancare ? Este o nunta; Ce este o masa festiva unde toata lumea se gandeste la sex si nimeni la mancare ? Este un teambuilding.
Teambuilding-ul nostru a fost oarecum diferit, a durat 5 zile/4 nopti si n-am avut ca activitate outdoor decat plimbarea pe Sena cu vaporasul Bateaux Mouches. Era decembrie, era frig, a mai si stropit cu putina ploaie, nu puteai sta prea mult in aer liber. Bine, am putea include aici si activitatea optionala de a vizita EuroDisney dar eu nu l-am vizitat atunci. Dar stati sa vedeti ce activitati indoor am avut.
Mai intai toata echipa Compaq Romania s-a imbarcat in doua avioane si a plecat pe 14 decembrie 2000 la Paris. Un avion era Tarom si celalalt era Air France si aceasta decizie aduna in ea mai multe considerente: daca un avion ar fi avut accident atunci nu disparea chiar toata firma, doar jumatate si dupa ce aterizam cu bine se descongestionau si transferurile cu autocarul de la aeroport la hotel si invers pentru ca cele doua avioane nu aterizau si nu decolau la aceeasi ora.
Nu e greu de presupus ce a facut un grup de adulti, colegi si prieteni, adunati intr-un avion si apoi intr-un autocar si apoi intr-un hotel. Eram fugiti de acasa, in unul din cele mai frumoase orase ale lumii, pusi pe tot felul de glume, cu o dorinta maxima de distractie, eram fericiti si nici nu ne dadeam seama. Stateam chiar in buricul targului la Holiday Inn Republique, un hotel de 4* foarte generos. Cine a fost in Paris intelege bine ce inseamna un hotel generos pentru ca majoritatea sunt foarte mici chiar daca unele deosebit de cochete. Dupa prima zi, dupa ce facusem deja un tur al orasului, aveam febra musculara. Nu la picioare, la burta de cat de mult am ras.
Nu pot sa uit cum am spart farfurii si am dansat greceste cu tot restaurantul in Cartier Latin. Tot memorabila a ramas si noaptea in care un grup vesel vroiam sa ajungem la o discoteca si nu ne lua nici un taxi. Ori nu opreau deloc ori opreau si cand vedeau ca ne bulucim 4-5 colegi demarau imediat oripilati. Pina la urma a venit Calin si a facut ordine punandu-ne pe baieti sa stam ascunsi si doar cate o fata bine imbracata de seara sa faca cu mana. Si taxiurile au inceput sa se opreasca. Iar dupa ce se urca domnisoara navaleau si barbarii din ascunzisuri. A functionat.
Intr-o alta seara vine Calin si zice: Bai mergem sa vedem si noi ceva adevarat ? Mergem. Calin a facut o selectie sa nu fim chiar un numar imposibil de acceptat si nici prea turbulenti sa nu ne dea afara, sa fim si fete si baieti si ne duce intr-unul din barurile alea unde femeile danseaza si se dezbraca in fata ta. Acum sunt si la noi dar atunci le gaseai doar la Paris. Georgelu se asezase chiar in fata, cel mai aproape de scena. Era transpirat tot si se chinuia sa-i puna fetei o bancnota la chilotel. Nu i-a iesit din prima, nu i-a iesit din a doua, a ezitat, nu i-a iesit nici cand a primit incurajari din partea colegilor. Ce sa facem ? L-am sprijinit moral pe Georgelu pina cand in final a reusit cu mana tremuranda si transpiratia siroindu-i pe fata. Da nu s-a lasat nici el. Perseverent Georgelu.
Intr-o noapte, dupa ce ne evacuasera de pe holurile hotelului am zis sa ne ducem intr-o camera si sa continuam distractia. Adica sa mai stam de povesti si sa mai bem. Eram un grup echilibrat de fete si baieti si ne aflam in camera lui Prevente. La vremea aia aveam o colega, nu o sa spun numele ei, o sa–i spun domnisoara X care il placea pe colegul nostru Prevente si simteam ca este un sentiment reciproc. Despre domnisoara X se vorbea prin firma ca este virgina…si nu mai era chiar foarte tinara. Nu stiu ce-mi vine si-l intreb pe Prevente: „Domnisoara X nu este printre noi, nu vrei sa o chemam si pe ea?” Prevente se uita la ceas si raspunde oarecum dezamagit: „E doua noaptea, doarme la ora asta.” Eu nu ma las si zic:”Punem pariu pe o sticla de vin ca daca o sun ridica receptorul cel mai tarziu la al doilea sunet de apel? Si am sa o sun de pe telefonul din camera.” Asa am facut. Si domnisoara X a ridicat receptorul cu o voce aparent adormita exact la al doilea sunet. Zic acum ca adormise cu mina pe receptor. Sunt convins ca ar fi acceptat si invitatia sa vina la hlizeala noastra, caci nu era nimic altceva, discutia incepuse chiar bine, la inceput era interesata dar toata lumea din camera a izbucnit intr-un hohot de ras de nestavilit si domnisoara X si-a dat seama ca este de fapt tinta unei glume colective. Asa ceva nu se face. S-a suparat atat de tare pe mine incat la plecare, in aeroport, cand am vrut sa o ajut cu o cafea sau ceva de la un automat din acelea, ea mi-a luat monedele pe care i le-am oferit si apoi le-a aruncat pe jos imprastiindu-le in tot aeroportul.
Asta se intampla serile. Ziua mergeam la muzee. De exemplu un grup galagios am intrat la muzeul sexului. Toti am intrat in afara de Adina care s-a rusinat si s-a intors la hotel. Muzeul asta era pe mai multe etaje si multe am avut de invatat de acolo. Am si filmat, ca ne lasau atunci. Ce-i drept am fost in vizita si la Versailles si toti ne-am minunat ce palate, ce decoratiuni, ce gradini aveau regii Frantei.
Dar in acest teambuilding a fost o seara care le-a depasit pe toate celelalte. O seara absolut de neuitat. Duminica pe 17 decembrie in anul 2000 la ora 19:00 am fost tot Compaq-ul, la vremea aia cred ca eram ceva mai putin de 70, la Moulin Rouge. Corporatia ne-a dus pe toti la Moulin Rouge. Un moment absolut fantastic. Si acum imi aduc aminte cum am lasat hainele la garderoba ajutati de majordomi imbracati in livrea si cu manusi albe, cum ne-am asezat la mese, cum ne-au pus sampanie in pahare, cum nu ne venea sa credem ca suntem unde suntem, cum am invitat-o pe Marina la dans pe scena in deschidere, cum a inceput spectacolul si cum imi doream sa nu se mai termine. Imi aduc aminte pina si mirosul transpiratiei dansatoarelor care va imaginati ca erau toate niste femei superbe acoperite sumar doar de niste pene colorate. Ce bine ca nu m-a deranjat niciodata mirosul transpiratiei unei femei. Memorabil.
Trebuie spus ca in anii 2000 bugetele pentru astfel de evenimente: pentru teambuilding, pentru masa festiva de Craciun cu toti angajatii, pentru deplasari la evenimente corporatiste…erau foarte generoase in comparatie cu bugetele de azi. Iar profitul procentual pe care il realiza multinatioanala nu era diferit de profitul actual. Cred ca acela a fost apogeul unei perioade corporatiste si chiar daca rezultatele financiare au continuat sa fie excelente multi ani, pana la venirea crizei, adica inca cel putin 8 ani, un astfel de eveniment nu a mai putut fi repetat si a fost de neegalat.
Eveniment marca Calin Tatomir. Totul sa fie “la MAXIM”.
Daca imi amintesc bine, prima destinatie era undeva prin Asia….apoi a aparut Parisul. Si au mai fost si altii care au ramas acasa… 🙂
am si eu o curiozitate ANAF: cheltuielile astea erau deductibile?
Cred ca ramai cu o curiozitate nesatisfacuta. N-am fost curios niciodata sa stiu acest detaliu. Profitul dupa taxe nu era parte din metrica dupa care eram eu masurat. Mai cred (fara sa afirm ca stiu) si ca profitul inainte de taxe era oricum consumat de firmele din amonte care detineau Compaq. Politica corporatista, si asta nu numai in Compaq, era sa construiasca locuri de munca, sa dea salarii decente si intotdeauna pe contract inregistrat, sa plateasca impozitele pe salarii dar profitul unei subsidiare sa fie apropiat de zero si impozitul pe profit sa fie cat mai mic, daca se poate zero. Acest lucru se realiza prin cascadarea detinerii companiei locale de o companie mama care era plasata intr-un paradis fiscal si care factura subsidiara locala in asa fel incat sa nu ramana profit local.
Curiozitatea legata de deductibilitatea cheltuielilor a fost rezolvata de Ministerul Finantelor Publice in anul 2002 (ANAF nu exista pe atunci, agentia a fost infiintata in 2004) – cu ocazia unui control fiscal de fond. Oricare ar fi fost categoria in care au fost puse aceste costuri, trebuie ca era cea corecta, deoarece controlul fiscal de fond nu a scos la iveala nereguli, probleme si nici nu a dat amenzi, cu toate ca a durat aproape un an, analizand activitatea firmei incepand cu anul 1992, luna martie, ziua 17 ;-))
Pe durata deplasarii la Paris din Decembrie 2000 nu am inchis totusi firma – cativa dintre noi, parca Horia Barbul, Daniel Dumitru, Marian Stoicescu si cu mine am ramas la Bucuresti, sa asiguram continuitatea afacerii, chiar daca lucram evident cu “motoarele reduse”.
Noi urma sa facem deplasarea la Paris ulterior …
In zilele acelea noi tocmai obtinusem acceptanta finala a proiectului Preventel – baza de date comuna cu datornicii furnizorilor de servicii GSM – pe atunci Mobifon si Mobilrom (*), dupa o munca intensa de cca. 1 an. Cu aceasta ocazie le-am facut vizite de final directorilor de IT de la cei doi clienti.
Una din vizite a fost in seara de Vineri, iar la sediul companiei respective am avut parte de primire excelenta din partea colegilor care lucrau acolo, vechi camarazi din liceu, facultate, armata si multe alte locuri de munca … Rareori am simtit atata caldura umana in jurul meu.
Foarte aproape de finalul vizitei, doamna director a primit un telefon din centrul de date aflat in extrema vest a Bucurestiului – prin care colegul Laurentiu o anunta despre un defect minor care paralizase serverele de facturare ale companiei. Toti au ramas perplecsi, iar eu am avut parte si de cealalta lectie: intr-o clipa toti s-au retras de langa mine, am ramas singur in mijlocul camerei. Toata caldura disparuse si Crivatul sufla prin telefonul mobil.
Am incercat sa incalzesc din nou atmosfera – I-am sunat pe colegii mei Horia, Marian si Daniel – sa gasim o solutie pentru o reparatie rapida. Era defect un mic ventilator – piesa critica, monitorizata de sistem, care in caz de defect oprea serverele principale complet.
Din pacate nu aveam acel ventilator in stocul de piese de schimb din Bucuresti, iar clientul nostrum nu a acceptat o solutie provizorie.
Solutia salvatoare a fost rezultatul unui teambuilding mai vechi – colegii mei cunosteau alti colegi in Neijmingen, Olanda, care lucrau un centrul logistic EMEA, iar unul dintre acestia a luat doua ventilatoare si un bilet de avion spre Bucuresti. Dupa cca. 8 ore, cu primul avion dinspre Shiphol, colegul nostrum a aterizat la Bucuresti, a mers impreuna cu Horia si Daniel in centrul de date si au reparat serverele. Noi l-am dus pe colegul olandez la masa, apoi iute-iute al aeroport sa prinda urmatorul avion spre Amsterdam, pentru cat mai ramasese din acel week-end.
Cald, rece, cald … CALD !
De atunci au trecut mai bine de 15 ani si ne aducem aminte cu placere de telefoanele din acea noapte, de ultimele aranjamente pentru deplasare (pe la ora 3 AM, deja sambata) si de modul in care am restabilit increderea clientului.
Eu sincer nu regret ca nu am facut deplasarea la Paris (s-a tot amanat, pana cand nu a mai fost cazul..) deoarece i-am avut alaturi pe Horia, pe Marian, pe Daniel si pe Harald.
(*) In ordinea tragerii la sorti din ziua cand am scris contractul … in acei ani competitia dintre cei doi operatori GSM atinsese probabil cel mai inalt nivel, iar noi dadusem dovada de multa rabdare si intelegere, astfel incat aveam un contract in trei – ei clienti si noi furnizori.
Bravo Doru! Ca sa concluzionez: L-ai lasat pe Prevente sa mearga la Paris si tu ai ramas sa schimbi ventilatoare. Si sa restabilesti increderea clientului. Frumos.
Ce amintiri frumoase … Din fericire acesta vizita la Paris nu a fost singura. Cativa dintre noi am avut ocazia sa participam la un eveniment organizat de Compaq langa Paris, la Marne la Valle (la Disneyland) cu ocazia lansarii noi structuri de servicii ale firmelor Compaq Computer si Digital Equipment (dupa fuziune).
Pentru mine deplasarea a inceput prost si s-a terminat bine – a fost prima oara cand am facut rezervari la hotel prin Internet. Daca ceva poate merge prost, atunci a fost cazul meu – rezervarea trimisa de mine a fost doar pentru primele 48 de ore, iar orice incercare de a o prelungi a esuat datorita altor planificari, evenimente, etc.
Bref – sotia mea a gasit un alt hotel – in plin centru, intre Quartie Latin si Parvis de la Sorbonne (piateta unde incep toate revolutiile, razmeritele, rascoalele, si alte evenimente “sociale” la Paris), hotel numit … Dacia ! (doar canile din portelan din camera erau fabricate in Romania, restul … IKEA). Ne-am relocat rapid acolo cu pretul unei navete Paris-Disneyland in ultima zi de conferinta si am avut toate noptile la dispozitie sa vizitam centrul Parisului. A fost ca in reclamele interzise la MasterCard … priceless !
#toatafirmalaparis a fost o lectura grozava! Unde sunt teambuilding-urile de alta data???? 🙂 in memorie!
Deja ne-ai obisnuit: poveste incitanta. Ne faci partasi la bucuria ta, a voastra, de atunci. Minunat si acest capitol. Ma intreb asa ca echipa, cum era privit colectivul romanesc al corporatiei? Mai galagios, mai rebel?? Mai exista astfel de oameni acum?