Capitolul 2: Butoanele magice

Povesteam in capitolul trecut despre intrarea mea in sistem. Este un lucru stiut ca sistemele au butoane. Noi oamenii din sistem suntem butoane. De fiecare data cand vrei sa obtii ceva intr-un sistem trebuie sa apesi pe butonul adecvat. De fiecare data cand vrei sa obtii ceva trebuie sa stii cu cine trebuie sa vorbesti ca sa obtii acel lucru. Pe ce buton sa apesi. Acest lucru trebuie sa-l intelegi repede dupa ce ai intrat in sistem pentru ca apasarea pe butoane gresite sau ignorarea butoanelor te scoate repede din sistem. Asta este de fapt mecanismul prin care multi esueaza in corporatii. Nu stiu pe ce butoane sa apese sau atunci cand stiu amana sa o faca. Timpul este necrutator intr-o corporatie pentru ca zilnic esti masurat fata de obiectivele tale. Este binestiut ca se fac analize de vanzari denumite ‘forecasturi’ cu o anumita periodicitate. Prin 1999 se faceau lunar si trimestrial, in zilele noastre se fac saptamanal si zilnic. Initial se numeau ‘forecast’ adica o previziune. Pe masura ce industria a devenit mai competitiva s-au redenumit ‘commitmenturi’ adica promisiuni. Voi mai reveni cu acest subiect ce sta ca o piatra de temelie la constructia unei corporatii. Sa revenim la butoanele care trebuie apasate corect si foarte repede pentru ca timpul nu te iarta. In termeni de doctrina corporatista aceasta se numeste comunicare si o persoana cu ‘good communication skills’ inseamna de fapt o persoana care stie sa apese pe butoane corect si la timp. Fiecare dintre noi are un buton magic. Butonul magic este acea persoana care ne poate determina sa executam aproape orice lucru. Oricat de bun sau de rau, oricat de util sau inutil, oricat de uman sau inuman.

In ultimul an din IBM eu l-am avut ca buton magic pe Valeriu. Il apreciez pe Valeriu, l-am acceptat ca sef, avea autoritate asupra mea, lucram bine impreuna. Toate aceste lucruri sunt foarte importante la un buton magic atat aprecierea cat si acceptarea si autoritatea si empatia. Valeriu a fost singurul meu manager cu care nu am avut absolut niciodata niciun conflict. Ne-am potrivit foarte bine.

Spre deosebire de Valeriu nu l-am avut buton magic pe celalalt sef al meu din IBM, un croat frumos si spatos si am sa-l numesc aici Mr. D. Ne-am ratacit unul de altul in momentul in care mi-a cerut sa concediez un om din echipa mea, oricare vreau eu si repede daca vreau sa obtin o aprobare pentru ceva necesar intr-un proiect, nu-mi mai aduc aminte exact ce dar stiu ca aveam nevoie de aprobarea lui. Lui Mr. D. ii trebuia un ‘headcount in minus’ in Romania, cum se spune in termeni tehnici in corporatie. A reusit sa ma scoata din minti cu aceasta cerere si am ajuns sa urlu la el intr-o conferinta la care participa uimita o alta sefa a mea Rachel, o canadianca foarte destupata la minte. Disparuse subit orice urma de apreciere iar empatia nu existase niciodata. Interesant este ca Rachel m-a sustinut in continuare dupa acest incident si s-a opus atat concedierii mele datorita comportamentului meu inadecvat cat si inlocuirii mele cu cineva recomandat de catre Mr. D. Mult mai tarziu, cand Rachel a plecat din Romania am aflat ca ma sustinuse in tot acest timp. Inainte sa se urce in masina spre aeroport mi-a cerut un hug (imbratisare) in care mi-a spus sa am grija ca Mr. D. imi vrea capul si ea nu va mai fi in Romania sa se opuna. Ce nu stia Rachel era ca eu atunci deja aveam planul de a iesi din corporatie si astfel doar mi-a dat un hint in plus cum ar fi bine sa actionez in continuare.

In Ness l-am avut buton magic pe Milan, un ceh de mare calitate care era Vicepresedinte pe Europa. De curand am aflat ca s-au purtat atat de urat cu el dupa ce Ness s-a delistat la bursa si noii proprietari au schimbat structura de management. Milan era un om de onoare si care livrase rezultate dar care nu accepta compromisuri peste o anumita limita iar noii proprietari depasisera aceasta limita.

In HP lucrurile au avut o dinamica nemaipomenita poate si pentru ca in HP am petrecut 11 ani daca adun si anii din Compaq, Compaq fiind inghitit de HP in 2002. Intr-o corporatie 11 ani inseamna foarte mult timp in care se schimba multe lucruri. Dupa fuziunea Compaq-HP am avut un nou sef austriac, Martin. Nu a fost butonul meu magic din momentul in care a devenit managerul meu ci mult mai tarziu. Pentru ca la inceput m-a pus sa accept o pozitie mai joasa in noul HP, nascut din fuziune, unde jumatate din echipa mi-a fost luata si subordonata unui alt coleg manager. Dar o sa revin asupra acestui detaliu in alt capitol cand voi vorbi despre fuziunea Compaq-HP. Initial Martin nu a acceptat nici sa-mi plateasca MBA-ul in care ma inscrisesem si pentru care fostul Director General Mihai Pascadi imi scrisese si recomandarea dar imi promisese si finantarea. Motivul a fost sec, Mihai Pascadi nu mai este director la noul HP si cheltuiala nu a fost prinsa in bugetul lui Martin pentru Romania.  Asa ca am fost nevoit sa platesc din buzunar primul an de MBA. Nu mi-a parut niciodata rau. A fost una din cele mai bune investitii din viata mea si apoi am recomandat programul si altor colegi carora le prevedeam o cariera stralucita. Dar mai tarziu, cand eu reusisem primul contract de outsourcing din Romania cu Transelectrica aproape exclusiv datorita lucrurilor pe care le studiasem la MBA, Martin si-a schimbat pozitia si m-a declarat omul anului.  Iar cand am reusit si sa cumparam o felie din firma Qnet era deja mut de admiratie la adresa mea, care reusisem prima achizitie in Europa de Est. Incet incet am inceput sa lucram bine impreuna, lui sa-i para rau de  anumite momente din trecut si eu sa-l accept ca buton magic. Necazul a fost ca la o restructurare pozitia lui s-a desfintat in favoarea lui Radu Enache, cel mai longeviv si indestructibil manager corporatist din industria de IT din Romania. Si Martin a plecat reusind sa se salveze tot in HP dar intr-o cu totul alta regiune geografica. Nu stiuse pe ce buton sa apese ca sa castige si stiu bine ca este frustrat si azi.

Mai tarziu l-am avut buton magic pe Vlada, un ceh voinic, fost hocheist, foarte energic, determinat si foarte incapatanat. Venirea lui Vlada a fost din nou conflictuala si nici el nu a fost buton magic imediat ce mi-a devenit manager. Nu puteam sa uit ca unul din cele mai frumoase proiecte pe care le castigasem cu echipa mea impotriva tuturor asteptarilor, proiectul de carduri de la CEC, despre care voi vorbi in capitolul urmator, fusese luat de la mine si dat spre implementare celeilalte jumatati din echipa de servicii IT. La acea vreme erau doua departamente de servicii cu doi manageri si era un fel de competitie interna intre ele, competitie intretinuta de corporatie cu bunastiinta. Vlada era cel care decisese aceasta redistribuire a implementarii proiectului si aveam sentimente negative fata de el. Nu stiusem nici eu pe ce buton sa apas ca sa pastrez implementarea proiectului de la CEC. Dar mai tarziu l-am acceptat pe Vlada ca buton magic si el a obtinut multa vreme de la mine orice imi cerea.

E foarte intersant ca niciodata nu l-am avut buton magic pe Radu Enache. Nu reuseam sa fim naturali unul cu celalalt. Radu era un maestru in a stii pe ce buton sa apese in orice situatie. Cred ca e cel mai iscusit pe care il cunosc eu din toata perioada corporatista si cred ca asta este si motivul pentru care a fost cel mai longeviv manager din IT-ul romanesc. As fi putut invata de la el multe lucruri dar eu am fost un personaj rebel care nu a acceptat decat anumite caractere. E o chimie si aici. Fara sa-mi dau prea bine seama, neacceptandu-l pe Radu ca buton magic pozitia mea a slabit in corporatie si dupa un timp mi-am dorit cu ardoare sa schimb si sa plec. Pe Vlada l-am anuntat acest lucru cu mai mult de un an inainte. A durat foarte mult insa pina am gasit oferta Ness si am putut iesi din HP.  Pe atunci nici nu eram atat de constient de constelatia butoanelor din jurul meu. Abordarea mea era mai mult intuitiva in ceea ce priveste ‘communication skills’ la aceea vreme.

Stiu bine ca si eu am fost buton magic pentru diferite persoane dintre colegii mei corporatisti dar nu vreau sa vorbesc despre acest lucru.

In corporatie, daca stapinesti bine tehnica butoanelor poti obtine tot ce vrei si poti accede oricat de sus. Daca esti si numai constient de butoanele magice ale sefilor tai si esti deja un maestru. In sens invers daca nici macar intuitiv nu apesi pe ce buton trebuie si n-ai habar de butoanele egalilor tai si nici ale sefilor tai atunci vei fi usor eliminat de cineva care iti vaneaza locul sau vei fi primul restructurat si dat afara pentru lipsa de rezultate.


Spre urmatorul capitol ⇒


9 comments

  • Jenica Kelleci

    Tocmai ai formulat ecuația relațiilor umane… Am citit multe cărți dar e prima data când întâlnesc teoria butoanelor magice ! Ai dreptate, e chiar așa pentru toți oamenii, cu excepția celor care au acces direct la panoul de comandă… Jenica

  • Oana Ilie (fosta Ungur)

    Acest sistem al butoanelor este foarte tipic Europei de Est. Cat de mult m-am mai zbatut in HP-ul ala sa incerc sa am si eu o pozitie mai buna. Dar oameni care chiar ma angajasera (prin cunostinte evident!!) nu le placea ca eu nu aveam darul cu butoanele, ba mai mult eram prea corecta si spuneam lucrurilor pe nume 🙂

    Cat de mult ma bucur ca am scapat de acest sistem si acum traiesc in Elvetia, unde meritul si skilul are mult mai multa pondere decat ORICE BUTON!!!

    Salutari calduroase tie, lui Cami, fetitei si pisicii (sper ca mai aveti pisica) 🙂

    • Bogdan Popescu

      Am intarziat foarte mult sa raspund catre tine Oana. Pentru ca nu stiu cum sa-ti spun dar cred ca te inseli foarte tare.
      Cred ca politetea oamenilor, comportamentul lor lustruit dar si diferenta de limba te fac sa crezi ca in Elvetia e diferit.
      Eu cred ca Butoanele sunt puternic (hard) codate in creierul nostru dar adesea nu suntem constienti de ele. Si nu cred ca exista tari in care oamenii sunt altfel construiti. Dar elvetienii pot fi mai eleganti decat romanii atunci cand apasa pe Butoane. Asta cred ca e diferenta. Nici nu-i simti.

      Pe de alta parte ma bucur enorm pentru tine pentru ca te simti apreciata in Elvetia si ma bucur pentru ca tu descrii atat de frumos noua ta tara unde meritul fiecaruia are o pondere atat de importanta.
      Cami si Ilinca sunt minunate. Pisica nu mai e.

  • Puia

    Un mare BRAVO pentru ceea ce ai hotarat sa faci; mai ales ca dai dovada de talent scriitoricesc (am observat asta si din recomandarile tale de vacanta privind Australia). Sincer, episoadele descrise imi par atat de familiare, incat probabil ca le-as povesti cu aceleasi cuvinte… Intamplarile mai difera cateodata 🙂 
    Astept cu nerabdare continuarea, multumindu-ti ca impartasesti prietenilor cu atata sinceritate ceea ce ai trait si te-a format.

  • bolocan ion marius

    Puterea pe care ai crescut-o,……..este mai presus de nivelul de constiinta,………..pentru ca destainui,……fragmente de super-constiinta,…….literalmente reala,…….dintro lume ultra complexa, suprarelista pentru media umana,……..si totusi,…….aceasta lume exista in creatia noastra,…….independent de noi,………sunt oameni puternici,…………….

  • Mihai

    Putem avea putintica rabdare inainte de a declara care a fost factorul determinant care a generat “primul contract de outsourcing din Romania cu Transelectrica” si care dintre scoli l-a avut ca obiect de studiu ? In ciuda exprimarii, nu este o intrebare tendentioasa, deoarece parerile sunt impartite, in lumea academica cel putin, in ceea ce priveste utilitatea externalizarii mijloacelor aferente tehnologiei informatiilor in cazul operatorilor de transport si de sistem, unul dintre motive gravitand in jurul conceptului de siguranta a serviciilor vitale. Din acest motiv cred ca va mai trece ceva timp pina cand s-ar putea demonstra care a fost “factorul determinant” (moda, marketingul agresiv, concentrarea pe activitatea de baza, etc.). Deocamdata avem doar argumente de prin mai multe tabere. Cu stima, Mihai.

  • Rodica Obreja

    Felicitari! Aceasta lectura este pentru mine o reintalnire fascinanta cu acel Bogdan, vecinul si prietenul cu care “filozofam” dupa ce terminam orele de scoala, despicand firul in mult mai mult de patru parti. Nu spun ca-i surprinzatoare caci fara sa ma gandesc prea mult sau fara cine stie ce analiza profunda mi te imaginez luand decizia de a face aceste marturisiri. Am spus fascinanta pentru ca imi place sa privesc lumea corporatista prin ochii tai, imi place sa fac comparatii cu imaginile si experienta mea tocmai pentru ca nu suntem la fel (cum bine ai spus), si mai ales imi place ca ma ajuta sa-mi descifrez mai bine propria perceptie/intelegere.

    Cum n-am fost niciodata o persoana talentata in ale scrisului ci m-am simtit mult mai bine in zona algoritmica, n-o sa ma pronunt asupra stilului pe care-l folosesti sau altor chestii de-astea scriitoricesti, dar pot sa marturisesc ca citesc cu usurinta, placere si nerabdarea de a ajunge la urmatoarea fraza, ca sa nu mai zic cum astept urmatorul capitol.

    Sunt convinsa ca ne vei oferi o calatorie introspectiva interesanta si iti multumesc ca m-ai invitat sa o impart cu tine!
    Cu drag,
    Rodica!

  • irina s

    Imi place aceasta teorie a butoanelor….si clar, Radu Enache este ” cel mai longeviv si indestructibil manager corporatist din industria de IT din Romania. ” La 7 ani de IBM ( ce se implinesc in aprilie) as putea afirma ca empatia poate salva orice relatie de subordonare dintr-o corporatie.

  • Octavian Turcu

    Mai Bogdane, ca mult adevar graiesti. Ma bucur tare mult ca te-ai hotarat sa scrii. Si ai si mult har de scriitor, nu numai de inginer 🙂 E scris super. E super tare. Imi place stilul, continutul, tot. Astept continuarea, celelalte capitole. Te pup. Tani

Leave a Reply

%d bloggers like this: