Capitolul 1: Intrarea in sistem

Ma aflam la Brezoi, un mic orasel intre munti pe valea Lotrului, un loc de unde erau strabunicii mei paterni si de care era indragostit tatal meu. Aici isi petrecea el cam toate verile. Venisem pentru cateva zile sa-l vad pe tata si sa ies din nebunia si agitatia Bucurestiului. Era la inceputul verii in 1999.

Imi suna telefonul. De fiecare data cand suna in zilele de vacanta sau weekend imi trezea un fel de angoasa pentru ca trebuia sa ies din starea de liniste si sa reintru in agitatie cu totul. Era Silviu Hotaran care dorea sa ne vedem.  Mi-a spus ca este vorba de o pozitie de management libera care se va deschide in Romania si ca ar dori ca eu sa candidez. Mi-a facut ziua frumoasa. I-am spus ca nu sunt in Bucuresti si i-am propus sa ne vedem a doua zi. Asa ca m-am suit in masina si am plecat spre sediul Microsoft. Pe atunci sediul Microsoft era in World Trade Center. Silviu mi-a spus ca trebuie sa plec la Munchen pentru ca interviurile de angajare vor fi acolo si vor fi multe. Atat cu viitorii mei manageri dar si cu oameni din HR. Mi-a explicat structura matriceala de management si despre asteptarile de la acest post. Se dorea dezvoltarea serviciilor de suport avand in vedere ca Microsoft era vazut de piata doar ca un furnizor de licente. M-a pregatit cu sfaturi si mi-a spus un lucru absolut minunat: ca i-ar face mare placere sa lucram impreuna. Il apreciam foarte mult pe Silviu si vorbele astea m-au uns pe suflet. Eram foarte excitat. M-am consultat imediat cu un coleg si bun amic din Microsoft, cu Ionut. Ionut m-a incurajat si el, am vorbit mult pe scari, parca nu imi venea sa ne mai despartim.

Asa ca am plecat la Munchen innebunit de speranta si dorinta sa lucrez la Microsoft. Din aeroport am luat un taxi pina la hotelul care mi-l rezervase si platise tot Microsoft si care se afla practic in campusul Microsoft. Erau multe cladiri cu alei largi dar destul de intortocheat. Aveam o lista cu adresa exacta unde trebuia sa ajung la fiecare interviu dar nu stiam cat timp imi va lua sa ajung asa ca am plecat la pas sa cronometrez slalomul ce urma sa-l fac printre cladiri. Nu toate interviurile erau in acelasi loc. Apoi m-am intors la hotel si m-am pregatit vorbind cu oglinda din baie in limba engleza si uitandu-ma prietenos intre ochii celui din oglinda. Nu mai aveam rabdare. Numaram minutele.

Nu eram deloc comfortabil cu interviurile la acea vreme. Aveam senzatia ca nu vorbesc corect in engleza si ca nu pot sa ma concentrez sa inteleg perfect sensul intrebarilor. Dar interviurile au decurs foarte bine. Viitorul meu manager m-a invitat la masa de pranz si acolo a avut loc interviul. Mi s-a parut ceva extraterestru. Eu eram in costum cu cravata la 4 ace iar el era imbracat foarte lejer cu un sacou peste un tricou. Am vazut acolo si persoane care umblau in pantaloni scurti iar in Romania la acea vreme nu era deloc un lucru comun in business.

Incepuse sa ploua, o ploaie torentiala de vara si la trecerea dintr-o cladire in alta pentru urmatorul interviu m-a facut ciuciulete. Costumul meu cel mai bun era fleasca. Nu aveam umbrela. M-am adapostit sub o cupola unde cateva fete iesisera sa fumeze o tigara si nu intelegeau ce e cu mine. Am intrat cu ele in vorba si mi-au dat si mie o tigara ca sa ies din starea de tensiune in care ma aflam.

Dupa al patrulea interviu eram coplesit de oboseala dar mai aveam doar unul singur. Traiam o senzatie ca lucrurile decursesera bine desi nimeni nu mi-a dat feedback pe loc. Varul meu Mircea care lucra la Microsoft in US imi spusese ca acolo se da feedback pe loc. Ultimul interviu a fost cu o doamna de la HR. Eram atat de epuizat ca aproape nu mai puteam sa ascult intrebarile. Fusesem la un marathon nu la un interviu dar ma apropiam de linia de sosire. Apoi viitorul meu manager mi-a spus sa ma intorc acasa si ei vor lua o decizie foarte repede. Aflasem ca au fost mai multi candidati. Asa ca m-am intors la hotel si am adormit imbracat in costumul care inca nu se uscase complet. Urma sa plec a doua zi dimineata cu avionul spre Bucuresti.

M-a trezit din somn sunetul telefonului din camera. La vremea aceea nu aveam roaming la telefonul mobil. La capatul celalalt al firului era un fost coleg de liceu si facultate care m-a felicitat pentru ca am primit postul la Microsoft. Eram buimac. Nu mi se conexau neuronii ca sa inteleg cum aflase Calin ca eu sunt in Munchen, ca am avut interviu si ca voi primi postul. Si cum aflase hotelul unde stau si numarul camerei. Si astazi sunt perplex numai cand mi-aduc aminte. Nici acum nu stiu ce jonglerie a facut si doar banuiesc ca cineva din Microsoft i-a vandut informatia lui Calin. Dar Calin m-a rugat sa-i fac un favor. Chiar asa s-a exprimat: “Bogdan, ne cunoastem de multi ani, te rog fa-mi un favor. Te rog maine dimineata cand iei taxiul pentru aeroport sa te opresti intai la adresa asta.“ Si mi-a dictat adresa. “Cand ne vedem in Bucuresti imi dai chitanta de la taxi si eu iti dau banii. Te rog.” Eram fericit, eram buimac, eram foarte fericit, am acceptat.

Cand m-am dat jos din taxi s-a confirmat ceea ce ma asteptam. Ma aflam in fata sediului Compaq din Munchen. Si fusesem chemat ca sa mi se faca o contraoferta. Fata de la receptie m-a invitat sa am o discutie intai cu un domn Detlef de la HR. Discutia a inceput felicitindu-ma pentru ca am obtinut pozitia la Microsoft si spunandu-mi ca ar vrea sa evalueze posibilitatea de a-mi oferi si Compaq o pozitie similara, tot in servicii IT. Discutia s-a prelungit si eu am intrat in panica ca pierd avionul. Atunci domnisoara de la receptie a venit la mine cu un plic si mi-a spus ca in plic voi gasi un bilet de avion catre Budapesta unde voi sta peste noapte la un hotel unde am o camera rezervata si platita si acolo voi mai avea o intalnire cu viitorul meu manager din Compaq. Eram socat de-a dreptul. Am simtit ca paralizez si ca ma voi face de ras. Iar eu am fost urmarit toata viata de teama de ridicol. Chiar si azi sunt. Discutia cu domnul Detlef nu mai avea nici un sens. Deja creierul meu nu se mai putea concentra. Am plecat spre aeroport si de acolo spre Budapesta. Acum eram speriat si nu intelegeam exact ce se petrece.

In Budapesta m-am dus la sediul Compaq unde ma astepta Wolfg.  In starea de confuzie in care ma aflam primul lucru pe care i l-am spus lui Wolfg a fost sa-l rog sa avem o discutie scurta de doar 50 de minute pentru ca nu vreau sa pierd si avionul spre Bucuresti. Aceasta propozitie avea sa si-o aduca aminte si sa mi-o reproseze Wolfg peste ani. A fost o foarte mare nesimtire din partea mea, mai ales ca propozitie de deschidere intr-un interviu. Si in mintea mea se asternea protectiv ideea ca eu pierdusem avionul de la Munchen spre Bucuresti si nu ca primisem un alt bilet spre Budapesta. Iar Wolfg m-a chinuit in interviu si apoi mi-a spus ca in Bucuresti sa ma vad cu Mihai Pascadi.

In Bucuresti nu m-am dus prima data la Mihai Pascadi ci la Silviu Hotaran. Silviu m-a primit cu caldura, mi-a urat bun venit in Microsoft si m-a intrebat unde sa-mi puna biroul. Apoi m-a intrebat ce masina de serviciu sa-mi comande. Ma simteam vinovat fata de Silviu si nu am avut curajul sa-i povestesc despre telefonul primit la hotel in Munchen si nici despre schimbarea traseului de intoarcere. Silviu mi-a mai spus si cam ce salariu voi avea.

Apoi m-am dus la Mihai Pascadi. Mihai a inceput discutia cu un nou interviu cu mine ca si cand nu ne cunosteam. Dar noi ne cunosteam din liceu unde Mihai fusese cu un an mai mare si apoi din facultate si mai apoi primisem repartitie la aceiasi companie de stat: IMSAT.  Asta m-a surprins desi il stiam pe Mihai ca este extrem de serios si procedural. Foarte protocolar Mihai m-a invitat sa mai am un interviu cu directorul financiar Mihaela. In final Mihai mi-a descris organigrama matriceala stufoasa, ce aveam eu de facut, ce dorea el de la mine si mi-a spus ca voi avea un salariu dublu fata de Microsoft. Mi-a mai spus ca voi face parte din Bord si ca pozitia mea e cam a treia pozitie ca importanta din Compaq Romania. Mi-a intins contractul sa-l semnez. E incredibil dar nu-mi aduc aminte daca l-am semnat pe loc sau a doua zi.

In orice caz l-am semnat.

Intrasem in sistem. Ma refer la sistemul corporatist. Intrasem fara sa stiu ca eram un animal predestinat sistemului si ca aveam sa joc un rol. Doar un rol pentru ca in sinea mea nu ma recunosteam. Doar jucam, nu credeam. Fusesem cumparat. Silviu a fost foarte mult timp suparat pe mine si nu am vorbit cativa ani. Stiu ca m-am comportat impardonabil fata de el. Mai ales ca am avut si aroganta sa-i spun ca atunci Compaq mi-a oferit dublu. Stiu ca cei mai multi dintre voi ati fi facut acelasi lucru si ati fi semnat pentru dublu dar in felul asta renuntam la valori, la etica si la umanitate.

Inca ma complac in a-mi spune ca la Microsoft ar fi fost acelasi lucru pe jumatate de bani. Poate ca asa ar fi fost dar eu as fi fost altul pentru ca intrarea mea in sistem ar fi fost fara a renunta la valorile mele. Dupa primul pas facut intr-o directie ademenitoare e foarte usor sa-l faci si pe urmatorul si pe urmatorul si apoi sa te complaci si sa te minti ca totul este ok.

Iar acesta nu a fost decat primul pas facut de mine in mlastina corporatista altfel imbietoare, curata si parfumata.

Vor urma in urmatoarele capitole multi alti pasi.


Spre urmatorul capitol ⇒


14 comments

  • Jenica Kelleci

    Sunt impresionată!!! Stăpânești și tehnica mult mai dificilă a cuvintelor! Ai o sinceritate specială – cititorul te-ar ierta orice ai face!

  • Oana Raducan (fosta Oana Georgescu)

    Buna Bogdan, ma numesc Oana Raducan (fosta Georgescu) si am lucrat pentru scurta vreme impreuna. Citesc cu multa placere ce scrii si ma bucur ca faci asta pentru ca impartasesti lumii felul tau SUPER de a fi si ar fi fost pacat sa tii asta doar pentru tine :). Astept cu nerabdare continuarile.

  • Marius

    Va rog sa publicati textul si in format pdf, toate capitolele intr-un fisier. Este greu de citit textul asa cum este. Eu unul nu am rabdare sa dau 10 clickuri etc.

  • George Beza

    Draga Cerb,

    Nu-ti fa probleme in privinta schimbarii firmei in ultimul moment.
    E ceva uman,omenesc,in lumea de rahat in care traim.Nu ai facut decat sa mergi la o remuneratie dubla pentru aceeasi munca prestata.
    Nu-ti fa iluzii, idealismul a murit de mult(trist) timp.Traim intr-o lume ciudata in care”banii vorbesc”(o melodie mai veche alui Holograf).Ai ceva talent la scris.Felicitari si mergi inainte.Marturisirea sincera o sa-ti faca bine tie personal.Intr-un fel e o despovarare de trecut.Mergi inainte,

    Haripa

  • Leo

    Buna Bogdan,

    Ok, ai fost cumparat sa joci un rol, ti-ai pierdut valorile…etc…dar, daca nu ai fi fost un mic / mare ´´geniu´´ in IT nimeni nu se deranja sa-ti faca aceasta oferta / contraoferta. E clar, esti destept si ai o pregatire peste medie.
    Astept cu nerabdare urmatoarele capitole.

    L

    • Bogdan Popescu

      Iti multumesc Leo si ma simt magulit pentru pozitionarea mea ca ….geniu.
      In realitate eu cred ca a fost vorba de o conjunctura extrem de favorabila mie la acel moment. Favorabila din punctul de vedere demand/supply.
      Este o carte absolut grozava scrisa de Malcom Gladwell numita Outliers, tradusa si in romana cu titlul Exceptionalii.
      Cartea explica cu studii statistice si multe exemple sonore, inclusiv Bill Gates, ceea ce eu am spus intr-o singura propozitie mai sus.
      Recomand cu caldura sa fie citita.

  • irina s

    Bogdan, grozava experienta ne impartasesti! O scriitura franca. Lecturez cu mare placere marturisirile. 🙂

  • Bogdan

    Iti marturisesc faptul ca am citit cu mare curiozitate si am gasit interesant ce-am citit. Textul are ritm, curge, e dinamic. In limbaj corporatist: Go ahead!

  • Mihai B

    Foarte interesant primul capitol. Multumesc ca ne impartasiti din experienta dumneavoastra!

  • Octavian Turcu

    Chief, m-ai dat gata. Super initiativa si idee! Asa imi suna de adevarat si parca as avea un deja vue 🙂 Imi aduce aminte de momentul cand am intrat in IBM prin 1996…Eram terifiat de placere, bucurie, teama…traiam o serie de sentimente contradictorii…era intr-adevar ceva nou, foarte nou. Daca vrei, iti scriu povestea mea. Te pup si astept restul. Inceputul e tare de tot. Ma duc si la capitolul 2. Pa, Tani.

  • Laurențiu

    Multumesc pentru invitatie, Bogdan. Imi place. Nu ma pricep sa spun de ce: probabil datorita stilului concis si alert caracteristic mediului descris si pentru ca susține sinceritatea textului. Felicitări!

  • mihai pirvu

    Ooo, imi place rau! O sa astept cu nerabdare urmarea, dar mai ales ultimele capitole, pentru ca e o nebuloasa in mintea mea, de ce si pentru ce. Nu prea e bine pentru mine sa-mi dezvolt ideile, dar sunt sigur ca Bogdan o sa ma lumineze cat de cat. Cred ca o sa am parte de cea mai palpitanta lectura in viitor:)

  • Horia B

    Inceput incitant. Asteptam cu interes continuarea.

  • Carmen C

    Buna Bogdan.. waw cata sinceritate 🙂 te pup si astept vol 2

Leave a Reply

%d bloggers like this: